Iulia Caramâş ::: In love with life

I'm sick without love

2012-01-15T19:58:00.000+02:00

Hmm!

2012-01-05T06:51:00.000+02:00

M-a dus un tip cu masina la job. Cica sa-l rasplatesc. Cu un pupic. Vroiam pe obraz. A fost pe buze. Asta e.

Soul review

2012-01-02T23:29:00.004+02:00

Mie chiar imi place sa-mi impartasesc sentimentele, doar ca trebuie sa exersez... dupa atata pauza, mi-am cam iesit din ritm.

Ei bine... Ei bine, stau de cinci minute incercand sa traduc sentimentele in cuvinte. Greu! Inainte totul era foarte simplu: ma apasa ceva, deschideam blogul, inspiram, scriam, postam, expiram, ma simteam mai bine.

(40 de minute mai tarziu) ... (50 acum) ...

(multe minute mai tarziu) - Am reusit sa-mi indeplinesc multe dorinte. Ar trebui sa fiu fericita. De multe ori cand ma simt deznadajduita, ma gandesc cat de mult imi doream unele lucruri si ma cert in sinea mea ca nu apreciez non-stop ca le am. Am vrut sa locuiesc in Bucuresti, singura, sa fiu independenta, sa ma distrez, sa-mi cumpar chestii, sa-mi pot suna prietenii indiferent de retea... Am reusit toate astea. Acum banii nu mai sunt o problema. Dar sunt mai nefericita ca oricand.

Nu ma mai stresez ca iar trebuie sa platesc chiria si ca salariul nu-mi ajunge nici de factura la curent, nu mai am pofte pe care sa nu mi le satisfac; partea materiala e rezolvata. Ma bucur maxim de toate astea, dar parca as da oricand viata fada de acum pe ce am trait inainte.

+ bani; - prieteni. Cam asa stau lucrurile. Eu mi-am indepartat prietenii. Am lucrat mult, chiar n-am avut timp. Unii n-au putut intelege ca putinele ore libere pe care le aveam vroiam sa le dorm, nu sa le pierd la telefon. Deh, ochii care nu se vad, se uita. Acum am reluat legatura cu unii, dar nu mai e ce a fost.

Uneori simt ca ma zbat pentru nimic. Pentru nimeni. Am vrut sa stau in Bucuresti pentru mine, pentru visul meu. Adesea uit asta. Mereu am nevoie de cineva in preajma mea pentru care sa simt ca vreau sa ma trezesc cu zambetul pe buze, sa stiu ca are nevoie de mine... Acum am o pisica. Poate o sa ma simt mai bine acum, ca trebuie sa am grija de ea.

Ce ziceam in titlu... de suflet. Oooh, sufeltului meu nu i-ar ajunge cuvintele in seara asta ca sa se descarce. Simte atatea!

Deja ma simt mai bine... Poate ce am scris nu are prea mult sens, e cam incalcit textul... dar asa ma simt si eu acum. Deci mi-am atins scopul deocamdata: sa incep sa-mi traduc sentimentele in cuvinte.

Cunosc senzatia de femeie parasita

2011-06-25T19:52:00.006+03:00

Mai citesc si eu presa, ma mai uit la televizor din cand in cand... n-am cum sa nu observ ca unul din subiectele fierbinti este reprezentat de divorturile "vedetelor". N-o sa stau eu acum sa critic modul mai mult sau mai putin elegant in care se desfasoara aceste separari. Alt lucru mi-a atras mie atentia: dupa divort, toata lumea e super fericita. Dar toata! Nu conteaza cine a fost parasit, nu conteaza cine a spus "adio", toti infloresc dupa separare.

Mie mi se par niste gesturi lamentabile ceea ce fac toate persoanele astea publice in momentul in care se despart de perechea lor. Mai ales ce fac femeile parasite. Apar pe la televizor cu un zambet larg, exagerat chiar, spunand cat de bine se simt ele, cat de implinite sunt si ca le multumesc fostilor parteneri pentru ca le-au redat pofta de viata.

Toate femeile dupa ce sunt parasite se pun pe slabit, isi schimba look-ul, garderoba, obiceiurile de ieseala, de parca nimeni nu se prinde ca ele incearca sa le arate fostilor ce-au pierdut. Astfel confirma faptul ca sunt frustrate si ca se considera oarecum vinovate ca barbatii din viata lor si-au pierdut interesul fata de ele.

Cel mai rau in lumea asta ma enerveaza ipocrizia. N-ai cum sa te desparti acum de un om cu care ai stat ceva ani, cu care te-ai iubit, cu care ai impartasit o multime de lucruri, iar in momentul urmator sa fii cu gura pana la urechi si sa sustii ca esti bine. Chiar daca persoana respectiva te-a ranit ori si-a batut joc de tine, nu se poate sa uiti perioada petrecuta alaturi de ea si sa nu ai nici un regret.

Eu le inteleg un pic pe femeile astea... cunosc senzatia. E ok sa fim asa o zi, doua, pana ne revenim si nu mai avem nevoie de nici o masca pentru a fi puternice si a putea merge mai departe. Dar nu avem de ce sa le demonstram ceva, nu trebuie sa cadem in penibil. Poate ca lumea straina ne crede ca ne e bine parasite, dar cu siguranta ei stiu cum ne simtim. Sa-i lasam sa ramana cu o impresie draguta despre noi, sa nu-si aminteasca peste ani de "fraiera aia". Cu cat incercam mai mult sa le aratam ca suntem femei puternice din secunda doi de singuratate, cu atat mai putin ne vor crede si respecta.

Sfatul meu e sa ne continuam viata fara sa incercam sa stergem ultimele evenimente care ne ranesc. Trebuie sa trecem prin toate stadiile durerii, doar asa ne putem vindeca :)

EKG

2011-06-24T19:24:00.003+03:00

Daca m-ati intreba cum imi mai merge, v-as spune sa priviti imaginea de mai sus.

Sunt perioade in viata mea cand nu se intampla nimic notabil si parca incep sa ma plictisesc de viata tihnita, dar nu apuc, pentru ca imediat un "cutremur" se produce si ma da peste cap. Uneori se intampla lucruri bune, alteori mai putin bune.

Poate suna ciudat ce voi spune acum, dar eu ma bucur si de perioadele mai nefaste din viata mea. De ce? Pentru ca stiu ca vor trece si sigur va urma ceva bun. Pentru ca asa e viata, merge mai departe orice ar fi. Atata timp cat esti viu, totul e ok.

Pe unii ii ametesc cu povestile mele. Acum o saptamana vorbeam seara cu cineva la telefon, ii spuneam ca ma culc, iar a doua zi dimineata ii povesteam cum m-am mutat la 2 noaptea. Asa de repede se desfasoara lucrurile. Dar mie imi place nebunia din viata mea. Chiar si cand ma mai plang si spun ca nu mai rezist, in sinea mea pastrez un dram de optimism.

Mi-ar placea sa cred ca asa gandim toti. Ca nu ne lasam prada pesimismului si ca nu cedam in fata greutatilor vietii. Nu trebuie sa avem parte numai de lapte si miere. Chiar nu trebuie! Unii ajung sa se sinucida de prea mult bine. Ok, nici de prea mult pelin, ca si din cauza asta se mai sinucid oamenii.

Asta-i viata, emotie! Emotie negativa, pozitiva... nu conteaza. Important e sa simti.

Workaholic?

2011-06-24T18:41:00.004+03:00

In primul rand, hai sa va salut: BUNAAAAAA!

In al doilea rand, hai sa va pup: Puuuuuup!

Acum pot spune ce am pe suflet :)

De o saptamana lucrez incontinuu. Am 2 joburi. Lucrez in fiecare zi, uneori si noaptea. Nu mai am timp mai deloc pentru mine. Bine, am timp sa-mi fac unghiile si sa ma pensez cand sunt la casa de pariuri (sunt casiera aici). In rest, munca, munca si iar munca. Second-job e strict secret, dar poate va voi spune despre el intr-o zi, deocamdata mai astept sa vad cum voi evolua pe respectivul post.

Nu ma obliga nimeni sa lucrez asa de mult. Momentan nu ma streseaza chiria, nu am rate la banci, nu am datorii, sunt doar o fata cu nevoi normale. Nici macar nu ies prea mult, ca sa zic ca am nevoie de bani sa ma destrabalez prin cluburi (as face-o, daca as avea cu cine, hihihihi). Am doua joburi pentru ca... pentru ca. La unul dintre ele am timp sa mai fac si alte chestii dar castig putin, iar la celalalt trebuie sa stau concentrata clipa de clipa, dar castig mult mai mult.

De saptamana urmatoare mi se mai aeriseste programul. La casa de pariuri voi lucra zilnic, dar cam vreo 6 ore si in partea cealalta voi avea numai 4 ture de 12 ore. Unii m-ar intreba de ce am acceptat si al doilea loc de munca, de ce atata efort, pentru ce? Nu stiu... De fapt, am gasit raspunsul chiar acum. Stiu de ce am doua joburi! Eu nu mi-am dorit neaparat chestia asta, dar daca s-a ivit ocazia... am gasit si motivatia care ma ajuta sa continui: vreau sa imi indeplinesc visul. Care vis? Veti vedea... in toamna :)

Intuitia nu ma inseala

2011-06-15T10:59:00.001+03:00

Niciodata!

Canyon Sport Meet - prin ochii mei

2011-03-07T02:34:00.010+02:00

Habar nu am cum sa incep. Habar nu am cu ce sa incep. Pentru ca totul a fost foarte misto. O sa iau lucrurile pe rand.

Locatia

Sincer, Brasovul e unul din cele mai civilizate orase din cate am vazut in Romania. Nici nu am vizitat prea multe, dar clar acest oras de munte e number one din punctul asta de vedere. Oamenii sunt foarte amabili, strazile sunt foarte curate, sunt o multime de indicatoare numai bune pentru soferi dar si pentru pietoni si sunt multe magazine/ restaurante/ fast-food-uri cu produse ok la niste preturi ok. Am mancat si baut cu 10 lei de la Ando's de s-a saturat si stomacul meu si gatul lui Bunescu.

Organizarea

Din punctul meu de vedere, excelenta! Totul s-a intamplat asa cum era planuit. Cazarea, drumul spre teren, afterparty-ul. Nu cunosc problemele de culise, dar daca au fost, cei care s-au ocupat de organizarea acestui eveniment n-au lasat asta sa se vada. Nota 10 pentru Cezar, Pandutzu, Bogdan. Bravo sponsorilor Canyon, Bortun-Olteanu, LadiesCafe, Rexona, au fost OK. Felicitari tuturor celor care au pus umarul la treaba ca acest eveniment sa iasa bine si sa-i aduca pe onlineri in offline.

Fotbalul

Din ce am urmarit eu (nu am stat mereu pe acolo, am avut ceva treaba prin Brasov), echipa bloggerilor Manly.ro a fost cea mai buna, frumoasa si spectaculoasa echipa. Chiar daca la finalul turneului au ocupat doar locul 2, vreau sa stie toti ca pentru mine si pentru altii au fost cei mai buni. In rest, mi-au placut echipele Onestiului, Clujului si smartgifts.ro. Aplaud cu degetele pe taste pentru castigatorii acestei editii a Cupei Sport Meet, jucatorii echipei Ancada-Cluj.

Tot in categoria asta trebuie sa vorbesc si despre meciul fetelor. A fost un meci demonstrativ, insa eu l-am luat foarte in serios. Fara sa-mi dau seama. Am fost zece fete, ne-am impartit in doua echipe, iar eu am jucat cu Lebedele Negre. Nu stiu de ce naiba am jucat ca portar in prima repriza, pentru ca a fost clar ca locul meu nu era acolo. In a doua repriza, am intrat in joc si nu stiu daca doar mi s-a parut, dar jocul echipei s-a imbunatatit un pic, in sensul ca a devenit mai alert. Nu stiu nici de ce ma agitam sa zbier la colegele mele "marcaj om la om!", ca oricum nu cred ca stiau ce inseamna :P Dar asta a fost frumusetea meciului de fete. Jucam toate ce vroiam/ stiam. Pana la urma, fetele in alb le-au batut pe cele in negru cu 3-1.

Distractia

Ehe, ca aici vroiam sa ajung! Dupa ce s-a incheiat oficial Cupa Sport Meet, am fost in Bricks sa sarbatorim un eveniment de succes. Am socializat cu o parte din cei prezenti, am stat frumos la poze, am ras, am baut (Cuba Libre si Tuica Libre)... ce mai, a fost su-per! Nici ca se putea incheia mai frumos o zi excelenta.

Sfaturi

Unul singur: arbitrii sa fie clar alesi inaintea meciurilor.

Felicitari, felicitari, felicitari

Din partea mea, numai cuvinte de lauda pentru acest eveniment. Am jucat fotbal, am primit premii, n-am cheltuit o caruta de bani pe cazare (pentru ca organizatorii au fost draguti si s-au ocupat sa gaseasca un hotel ok)... FELICITARI DIN TOT SUFLETUL! Sper sa devina o traditie Cupa Sport Meet si sper ca data viitoare sa fie luat un pic mai in serios meciul fetelor (in primul rand sper sa mai existe).

Ce spun altii

-Chinezu - Multumesc CanyonSportMeet, ca tare fain o fost :D
-Cezar - Multumesc!
- Auras Mihai - Cateva cuvinte despre #canyonSportMeet
- Marius Balaban - Canyon Sport Meet
- Injineru - #canyonsportmeet
- Obisnuit.eu - Fotbal si distractie la cupa #canyonsportmeet
- eVasile - Clujul o fost fruncea la Canyon Sport Meet
- Robbie - M-am intors cu locul 3 de la Cupa Canyon Sport Meet
- DoarSport.info - Echipa din #Cluj a castigat CanyonSportMeet Brasov
- Tikitaka.ro - Cupa Nationala de Fotbal a Bloggerilor!
- Adrian Mladin - Fotografii si impresii, #CanyonSportMeet ...
- Dragos Asaftei - Fotografii si impresii de la #CanyonSportMeet

Acestea sunt doar primele reactii. Pentru mai multe, urmariti hashtagul #canyonsportmeet pe Twitter si site-ul sportmeet.ro.

P.S.

Toata ziua si toata seara de sambata, nick-ul meu (Kittutza) a fost confundat cu nick-ul altei fete, Kidutza. Si bineinteles ca si eu am fost confundata cu ea, fapt ce m-a determinat sa-mi schimb numele pe twitter. Am ales @IuliaCaramas. Logic, nu? :P

Eco-disperata?!

2011-03-04T23:00:00.009+02:00

Azi am fost la o intalnire cu Guerilla Verde. Cine sunt ei si ce vor, cititi aici. Eu m-am dus pentru simplul fapt ca cei care aveau niste cuvinte de spus erau Cabral si Ariel. Chiar nu ii mai vazusem in postura asta, de oratori. Eram curioasa.

Dupa ce toata lumea si-a gasit un loc in sala 305 a Facultatii de Litere, o doamna (tipa Guerillei, din cate am inteles) a pus un film pe care l-am urmarit cu ajutorul unui videoproiector. Din ce imi aduc aminte, filmul se numea "No impact man". Subiectul principal era reprezentat de un tip care isi propunea ca timp de un an sa nu aiba absolut nici un impact negativ asupra mediului. El si familia lui (sotie + copil). A inceput prin a cumpara mancare ce a fost produsa pe o raza de maxim nu-stiu-cati-km (oricum, putini). A continuat prin a-i inlocui fiicei lui scutecele de unica folosinta cu scutece din lana. Nu stiu daca a reusit sa faca treaba asta timp de un an, pentru ca doamna de la Guerilla, presata fiind de timp, a oprit filmul. Ideea era ca tipul a avut o initiativa super misto si super greu de pus in practica si ca fiecare dintre noi isi poate alege una din metodele propuse de "No impact man" pentru a prelungi viata planetei noastre. Nu e nevoie sa recurgem la aceleasi metode radicale care ne sunt prezentate in filmulet, dar putem prelua una sau mai multe din acestea.

Desi eu nu sunt eco-disperata, asa cum era tipul din filmul pe care incepusem sa-l urmaresc cu interes la aceasta intalnire, Cabral, Ariel si inca o tipa al carei nume nu l-am retinut, parca mi-au aprins un beculet in capsorul meu mic si dragut.

Este foarte adevarat ca de multe ori ma spal pe dinti si las apa sa curga la robinet. La fel de adevarat este ca imi place sa stau pe laptop, cu televizorul aprins, in timp ce lampa (cu bec economic, va rog) ma vegheaza. Uneori ma mai cert eu singura spunandu-mi ca prea risipesc resursele planetei, dar in majoritatea cazurilor uit repede si mereu exista o data viitoare cand gresesc in acelasi fel. Insa imi promit mie ca de acum inainte sa consum macar un pic mai responsabil. Apa, curent... alcool :)). Chestia asta cu reciclatul selectiv inca nu ma atrage... Adica, mi-e putin greu. Dar stiu ca in cateva luni ma voi obisnui si cu asta. Doar ca nu am niste pubele din acelea ecologice pe langa mine. Dar macar hartia o pot strange si duce la un centru de reciclare.

O singura intrebare mi-a tot stat azi pe limba si imi sta de foarte multa vreme... De ce multe din aceste organizatii care se agita cu eco-indoctrinarea romanilor aleg sa-si promoveze evenimentele prin niste flyere tiparite pe hartie (mai ales) nereciclabila? Cel putin flyerele de la Guerilla Verde asa erau... tiparite pe o hartie destul de glossy, hartie despre care "doamna Guerilla" a spus ca este o hartie nereciclabila, sau cu greeeu reciclabila. Sau pur si simplu de ce aleg sa tipareasca mii de flyere? Reusesti sa strangi 50 de oameni la o conferinta, sa zicem ca toti prind mesajul, ei il transmit mai departe la 5 prieteni, sa zicem ca si aia inteleg ideea si o spun mai departe. Asta e ipoteza cea mai fericita. Chiar merita sa folosesti acest mijloc de promovare a miscarii ecologiste? Mie mi se pare... penibil ca tu, organizatie eco-disperata, sa folosesti atata hartie pentru care s-au taiat muuulti copaci... total aiurea. Pentru ce? Nu stiu daca e rentabil. Sunt de parere ca o organizatie de acest tip ar trebui sa aiba un impact negativ minim spre zero asupra resurselor plantei in incercarea ei de raspandire a invataturilor ecologiste.

Zic si eu.

What's UP feat. Maximilian - Habar n-ai tu

2011-03-03T00:20:00.004+02:00

E-FOARTE-TARE! Si nu, nu am descoperit-o acum si o pun si eu pe blog pentru cativa vizitatori veniti din google search, stiu piesa asta de pe vremea cand inca nu era lansata si cand nu stiam cine o interpreteaza. A fost dragoste la prima auditie :)

Suuuuuper!

E plina lumea de critici...

2011-03-02T00:59:00.009+02:00

Se spune ca romanii au multe talente. Se pricep la masini, la fotbal, la de toate. Romanii sufera de prea multa stiinta - e o vorba noua ce umbla prin popor.... Dar cel mai bine, romanul se pricepe sa critice. Hai sa ma iau pe mine studiu de caz. Eu, care ma vreau a fi un om bun, cu frica de Dumnezeu, eu care cred despre mine ca sunt o persoana blanda, chiar eu critic tot ce apuc. Critic grasele fara simt al ridicolului, critic oamenii mincinosi, ipocriti si increzuti, critic jurnalistii care fabrica stiri false pe banda rulanta, critic actorii slabi din telenovele, critic pitzipoancele de la tv, imi critic colegele ca nu fac curatenie, imi critic iubitul ca nu e mai atent cu mine, imi critic mama ca se avanta in multe situatii primejdioase, eu critic pe toata lumea.

Dar sunt eu oare indreptatita sa critic la nesfarsit? Sunt cu ceva mai buna decat toti cei pe care ii critic cu atata ardoare? In unele cazuri... cred ca da, in altele... mai am de lucrat. Nu sunt cea mai buna in vreun domeniu, dar sunt poate un pic mai buna decat altii. Doar un pic. Insa suficient de mult incat sa-i pot critica pe cei mai slabi ca mine, avand o justificare.

Poate nici macar justificata fiind nu am dreptul sa-i critic pe altii. De ce? Cine sunt eu? Nu m-a numit nimeni in functia de "critic" si nici nu am fost trimisa pe acest pamant de Dumnezeu ca sa critic eu oamenii spre a-i face mai buni. Sunt om... si cred ca asta spune tot. A critica sta in legea firii umane.

Oare prin evidentierea lipsurilor sau a defectelor ii pot face pe oameni constienti de ele si ii pot face sa schimbe ceva? Cred ca da... Si am impresia ca asta se numeste critica constructiva. Imi place sa fac asta... Dar uneori mai practic si critica distructiva care, dupa parerea mea, are rolul de a face un om sa se simta prost cu defectele lui si atat. Bine ar fi sa fim cu totii doar niste critici buni, care le arata celorlalti greselile dar le ofera si niste solutii pentru indreptarea acestora. Insa nu suntem asa. Cel putin eu. Pot sa numar pe degete ocaziile din ultima luna in care am facut niste remarci deloc rautacioase cu privire la cusururile unor oameni si in care am oferit un sfat spre lepadarea de ele, insa nici nu-mi mai aduc aminte de cate ori am fost o mica scorpie si am ranjit in timp ce aruncam o vorba referitoare la deficientele fizice sau comportamentale ale altora.

De fapt... si ce fac acum... e tot o critica. Ii cert pe cei care critica aiurea in tramvai. Si ca sa fie o critica constructiva, am si o solutie la chestia asta: propun sa nu mai fim rautaciosi. Desigur, uneori pur si simplu nu ne putem abtine. Dar hai sa incercam. Hai sa nu ne mai incarcam sufletul cu ganduri urate "ia uite ce prost e machiata aia!", "vaaaai, dar ce s-a ingrasat Mioara, arata ca o vaca!" etc. Hai sa privim lumea cu alti ochi... vrem ca lumea sa se schimbe, pai HAI sa o ajutam!

Am scris asta in primul rand pentru mine si apoi pentru voi :) Nu uitati: critica constructiva ftw!

Penibile

2011-02-19T09:41:00.005+02:00

Doar asa le pot numi pe femeile cu ceva kg in plus care se imbraca "la moda" sau "in tendinte" fara a tine cont de faptul ca nu toate hainele vin bine pe ele. In afara de faptul ca unele articole foarte la moda in zilele noastre sunt de-a dreptul kitschoase, le mai descopar si imbracate de niste femei plus-plus-size.

De exemplu, cand vad o pereche de colanti (mai ales luciosi!!!) mulati bine pe picioarele trainice si pline de celulita ale vreunei dame, imi vine sincer sa vomit. Sau cand vad doua burlane mergand pe strada... ah, pardon, doua picioare incaltate in niste cizme (lucioase) trecute de genunchi... Bine, trecute ar vrea ele sa para, pentru ca asa se vad doar in fata, dar probabil au un fermoar pe gamba care sta deschis mai mult de jumatate. Voi nu simtiti aceeasi repulsie cand observati 50 de kg de tate inghesuite intr-o geaca scurta de piele (fas lucios), sau cand vedeti ca unele femei se lasa MUTILATE practic de o pereche de skinny jeans, transformandu-le corpul intr-un triunghi?

Nu sunt eu vreo experta in materie de moda, dar nici nu trebuie sa fiu ca sa pot observa greselile oribile pe care multe din femeile grase le fac. Da, grase. Si eu am fost grasa de-a dreptul, acum sunt mai rotunjoara, insa nu m-am incapatanat sa port ceva doar de dragul modei, fara a ma gandi daca imi sta bine.

Cum zic... fac bine ca sa nu fac rau

2010-09-14T22:04:00.007+03:00

Habar n-aveam ce titlu sa pun, dar mi-am adus aminte de Hagi in interpretarea Mondenilor... si am fost salvata.

Ma lupt cu lenea mea de cateva zile sa tot scriu pe blog ceva si se pare ca azi am castigat.

Nu stiu ce vroiam sa scriu zilele trecute, dar azi vreau sa povestesc mai multe.

De saptamana trecuta am inceput sa lucrez. Aveam mare nevoie. Inca sunt in perioada de proba dar sper sa fie totul bine si sa raman acolo. Nu e un job usor, dar nici extrem de greu. Ma solicita mult fizic, lucru care nu-mi displace. Am pauze, ma simt un angajat respectat, nu este un job stresant, deci e ok. Seful e chiar de treaba si atata timp cat el e multumit de mine, cu siguranta voi fi si eu multumita de el.

Ca orice loc de munca, are si avantaje dar si dezavantaje. Dezavantajele incerc sa le ignor ori sa le fac mai usor de suportat. E greu ca fac cam 2 ore pana in Baneasa si trebuie sa schimb vreo 3 mijloace de transport, e greu pentru mine sa ma trezesc la 6:30 (si automat sa ma culc la maxim 23:30), iar munca pe care o am de facut nu e chiar usoara... dar de toate astea aproape ca nu imi aduc aminte atunci cand ajung la timp la serviciu, cand seful e multumit de mine, cand se apropie ora de plecare, cand vad ca familia si apropiatii se bucura ca lucrez si mai ales atunci cand ma gandesc ca voi primi un salariu si nu voi mai fi nevoita sa apelez la familie si nu voi mai fi stresata in preajma zilei de chirie sau cand vin facturile.

Stiu ca job-ul pe care il am acum nu il voi avea pentru totdeauna, dar pana gasesc altceva mai potrivit pentru experienta si competentele mele, e perfect.

Eiii, cam atat despre job. Ah, si imi place si programul: 8:30 - 16:30 L-V.

Azi ma simt foarte bine... de fapt in seara asta, pentru ca toata ziua am fost foarte obosita. Dar dupa ce am facut putina ordine in camera, dupa ce mi-am facut baie si am aprins o lumanare parfumata... ma simt de milioane. Aproape... (de-abia astept sa dorm :P )

M-am obisnuit cu viata... adica stiu ca nu se poate sa imi mearga bine pe toate planurile, iar atunci cand toate par sa fie in ordine, ma astept la o neplacere. Mai stiu si ca mereu trebuie sa am un scop pentru care sa lupt. Iar eu ma lupt pentru facultate. Si pentru o relatie frumoasa cu iubitul meu. In ultimele luni mai mult el a infrumusetat relatia, cred. Eu vreau sa fac multe lucruri, dar astept sa am posibilitatea.

Il iubesc din ce in ce mai mult! Parca mereu ma reindragostesc de el. La mine chiar se intampla.

Mai ma bucur pentru niste chestii... cum ar fi ca am inceput sa ma inteleg cu fata care imi este colega de apartament, sau ca voi avea si o colega de camera, ori ca se intoarce mama din Italia (desi a stat doar o luna, imi este dor de ea), sau ca surioara mea scumpa, Maria, a inceput sa mearga la gradinita. O iubesc mult, mult si ma bucur s-o vad crescand.

Sunt un om cu necazuri si bucurii, dar fericit!

Am revenit... oarecum

2010-08-16T01:22:00.002+03:00

Acum muuuulti ani (2-3), cand m-am apucat eu de insirat ganduri online, aici am inceput: kittutza.blogspot.com. Nu are rost sa povestesc despre ce-a fost. Cine ma stie de mai mult timp, bine; cine nu, si mai bine :)

Momentan... tastez si pisoiul sare sa ma muste de degete. Are impresia ca ma joc. Dar nu asta vroiam sa spun. Momentan locuiesc in Bucuresti (zona 13 septembrie) cu chirie. Intr-o casa cu doua camere in care mai stau trei fete. Intr-o curte comuna cu vecini misto. Stau acolo de vreo 4 luni si mi-am facut multe cunostinte prin zona si chiar si cativa prieteni alaturi de care ma distrez de minune.

Viata mea sentimentala este aceeasi. Doar ceva mai calma si totusi mai condimentata. Iubitul meu este acelasi minunat, superb, incantator Alex :D (si el nici macar nu stie ca m-am apucat din nou de scris pe blog, deci nu e linguseala). Relatia noastra a devenit mult mai profunda, mai serioasa, insa si-a pastrat mofturile copilaresti (ceea ce, in opinia mea, e de bine).

Peste partea cu joburile as vrea sa trec rapid, pentru ca am fost cam dezamagita.

Viata de familie se prezinta bine spre... nimic. Toata vara m-am plimbat pe la Caracal si la Ploiesti, unde am stat cand o saptamana intr-o parte, cand una in cealalta parte. Chiria la Bucuresti am platit-o mai mult ca sa imi stea hainele in sifonier si nu in valiza. Revenenind la familie... e cam greu sa ma descurc chiar singura. (nu zic ca de cand sunt in Bucuresti m-am descurcat singurica) E greu cand esti doar una si trebuie sa faci si curat (nu ma plang, pentru ca imi place), sa pui si rufele la masina, sa calci, sa inchei contracte pentru tv, net, sa platesti facturi, sa te gandesti si la ce mananci, sa te intalnesti cu iubitul, cu prietenii, cu familia, sa mai mergi la un interviu de angajare... si asa mai departe. Da, e fun sa ai 20 de ani si sa locuiesti fara parinti, dar e greu. Nu doar din punct de vedere material...

Viata sociala... pai e ok. Am iesit si m-am plimbat destul vara asta. Nu ma plang. E chiar ok.

Cu ce ma mandresc:

- am mai slabit
- m-am bronzat
- am invatat sa merg pe bicicleta
- am invatat sa fac pluta
- vara asta am si citit

Cu ce imi e rusine:

- nu am slabit suficient
- bronzul incepe sa se curete
- nu am petrecut mai mult timp cu iubitul meu
- nu am un job stabil

Cam atat pentru moment. Nu stiu cand o sa mai apuc sa intru pe aici... Dar mai revin. Initial am vrut sa imi fac un blog cu alt nick... ar fi fost mai usor sa scriu chiaaaar toooot ce vroiam... Dar se pare ca nu ma pot dezlipi de "Kittutza" :)